Copilul ucis si aruncat in rapa, condus pe ultimul drum. Mama, in stare de soc, a avut nevoie de medici

Moartea violenta a copilului de 14 ani a impartit in doua comunitatea din Dimitrie Cantemir. Pe de o parte, oamenii sunt ingroziti de modul infiorator in care baiatul si-a pierdut viata si spun ca indiferent ce ar fi facut acesta nu trebuia sa se ajunga la un asa deznodamant.

Copilul a fost batut cu bestialitate si apoi a zacut mai bine de o saptamana pe fundul unei rape, de patronul unui magazin pe care copilul l-a incendiat in noiembrie 2019.  Pe de alta parte, ucigasul era respectat in sat, nu a creat probleme niciodata, mergea frecvent la biserica, nu fuma si nu consuma alcool.

Toata viata lui oscila intre familie, cei doi copii si magazinul din sat, care functiona in casa socrilor si care, in noaptea de 26/27 noiembrie 2019 au fost la un pas sa arda de vii, dupa ce doi minori si tatal unuia dintre ei au spart magazinul si apoi l-au incendiat.
Intamplarea l-a marcat pe barbatul de 39 de ani care si-a pierdut astfel painea de zi de zi. Omul si-a facut propria ancheta, a stat de vorba cu zeci de oameni, pana a dat de baiatul de 14 ani, care locuia la bunici, in satul vecin si care si-a recunoscut fapta.

Barbatul a anuntat politia si dosarul a ajuns atunci pe masa procurorilor din cadrul Judecatoriei Husi, cei trei fiind cercetari pentru furt calificat si distrugere prin incendiere. Saptamanile s-au scurs, iar autorul nu mai avea rabdare, simtea ca autoritatile nu ii fac dreptate.
In plus, dupa ultima discutie cu avocatul sau, acesta i-ar fi spus ca e posibil sa nu recupereze nimic din paguba si asta l-a tulburat si mai mult.

“Eu dupa mine zic ca daca legea facea dreptate, ginerele meu nu facea asa ceva. Intrebati tot satul, nu a dat o palma nimanui. Are doi copii, am ramas singuri cu toate.
Foarte afectat a fost, parca ii murise cineva din familie. Parca i-a murit cneva. I-a luat toti banii, asta era painea lui. Nu era o avere, dar de aici se hraneau toti, asta era rostul lor in viata”, a declarat socrul autorului crimei.
“El nu a putut sa treaca peste asta. Nu a  fost un om rau, nu a fost derbedeu. Lumea il judeca, dar el din asta se intretinea. Era magazin facut din mumnca lui, a vandut tot.
A vandut masinuta, a strans bani, a fost econom, daca legea intervenea poate nu era asa. Cand a venit de la avocat a zis ca nu se stie daca mai rezolvati ceva”, spune soacra barbatului.
Mai mult decat atat, sotia lui povesteste ca baiatul i-ar fi amenintat ca le da foc si la casa, iar oamenii traiau in teroare. “Noi stam de atunci, de cand ni s-a dat foc, cu teroare.
Stam cu furci in casa, cu par pt ca baiatul care nu mai este ca asa cum au dat foc la magazin si nu au patit nimic, asa ne dau foc si la casa.

Imi pare rau, nu trebuia sa se ajunga la asa ceva, dar daca nimeni nu a facut dreptate, nu trebuia sa se ajunga la asa ceva, dar nu a mai rezistat”, a declarat Emilia Macnea, sotia autorului.
Copilul a fost condus pe ultimul drum
Baiatul ucis cu 100 de lovituri de par a fost inmormantat in satul sau natal. Rudele lui Sebastian spun ca acesta a platit prea scump pentru fapta sa si ca autorul merita inchis pe viata.
Mama baiatului s-a intors din Spania, acolo unde munceste de cativa ani. Femeia, gravida in 6 luni, este in stare de soc si a avut nevoie de ingrijirile medicilor.
“Un copil bun, cat a fost. Cand a crescut a mai facut prostii, ca toti copiii, dar nu era un copil sa plateasca cu viata pentru o prostie facuta. Sincera sa fiu, nu trebuia asa.
A distrus si pe mama lui, care e gravida. Nu era scapat de sub control, ca sa faca cine stie ce. Greseli minore, cum fac copiii in ziua de azi”, spune matusa copilului….